JURNAL 2003 -2009 OANA PELLEA recenzie – Anca Preduș Ruva

         Intitulată sugestiv „Jurnal” cartea este după parerea Ioanei Pârvulescu „un jurnal care face bine”, pentru că, Oana Pellea ştie să construiască magia în care încolonează cuvintele nu la întâmplare. Efectul este spectaculos pentru că asistăm într-un plan la reconstituirea trecutului prin lungi pendulări ale trăirilor interioare şi pe în alt plan la spectacolul unei vieţi în care autoarea deschide uşa casei şi ne invită să-i „vizualizăm material gândurile”. Astfel prins la premiera sufletului, cititorul este fascinat de conţinutul cărţii pentru că primeşte adevăr, literatură pe-nţelesul oricui,frumuseţe interioară,decenţă, putere de „ a trage o gură de aer curat şi tare”.

          Inconfundabil prin natura scrierii jurnalul cuprinde„cuvinte ce nu au nici o pretenţie de nimic.Au doar smerenie”, deoarece Oana Pellea îşi asumă neantul, dincolo de filozofia indiană, care propăvăduieşte armonia eternului repaus (nirvana),situându-şi cititorii în inima unei alternative undeva între începutul şi sfârşitul unei lumi – trecutul este senzaţional iar prezentul este incert presărat cu „ întrebări şi mirări”.Prin suprapunerea celor întâmplate cu prezentul, sunt scoase-n evidenţă portretele unor persoane remarcabile, care şi-au lăsat o amprentă puternică în existenţa autoarei.

         Cartea oscilează între jurnal şi document şi cred că este importantă tocmai prin acestă dualitate, redând pe de o parte percepţia trecutului incredibil de luminos şi fericit şi ironia prezentului trist.Legătura dintre Oana Pellea şi trecut este adusă în prezent prin comunicare ei cu lumea de dincolo, realizată printr-un exerciţiu incredibil al minţii.Sensibilitatea artistei autoare, duce la afirmaţia: „Moartea are miros, moartea are prezenţă parcă mai puternică decât viaţa”. Construirea unui univers  superb în care siluetele celor morţi predomină, înlocuiesc singurătatea cu dorul dureros: „Mama şi tata mă privesc râzând… din două poze. Dor dureros.”Revenirile în prezent sunt scurte şi punctate ca o replică accentuată cu măiestrie într-un spectacol de teatru: „ O săptămână în care toţi ai mei au vrut să fie lângă mine.Inaugurare casa memorială la Băileşti, pe 31 august.Un primar genial, Costel Pistriţu.Pe 30 august, sfinţirea mormântului de la Craiova, la Gigetta şi Mişu. Pe 6, la ora unu şi 20, se împlinesc 5 ani de când Dodo râde în altă parte…”

         Descoperirea nimicului pentru Oana Pellea este provocare de a face ceva esenţial sau de a invoca cu nostalgie lucrul deja făcut: „Actorii scriu şi e bine. Nimic din ce se-ntâmplă nu-i întâmplător şi am certitudinea că tot ce ni se-ntâmplă este spre cunoaşterea noastră şi, în final, spre binele nostru(…) E păcat că trece timpul, dar de pierdut nu se pierde nimic,totul se transformă( în ce ?), nimic nu e degeaba.”

De fapt aceasta înseamnă a-ţi asuma „nimicul”- a îl trăi ca pe chintesenţa unui lucru împlinit,a te apleca deasupra lui şi a încerca să-ţi regăseşti chipul.

         Jurnalul Oanei Pellea este deci, o cină festivă, pentru toţi cei ce caută să vadă nevăzutul, pentru toţi cei ce simt mireasma din esenţa nimicului,pentru toţi cei pregătiţi să dăruiască înainte de a primi,pentru toţi cei dornici de adevăr,cărora autoarea le urează :

„Poftă bună de gânduri bune ! „

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.