Și eu pot schimba lumea…

Este un film pe care l-am vizionat acum ceva vreme la propunerea unei eleve (Iulia Grumeza), în cadrul unui proiect condus de ea.

M-am tot întrebat de atunci dacă eu, chiar aș putea să schimb ceva în meseria mea, în școală, în sufletele copiilor.

Uneori parcă sunt în clase, pentru că trebuie să fie acolo, pentru că mama și tata care muncesc din greu în străinătate și trimit acasă euro, condiționează copilul ( lăsat cu bunica în cele mai bune cazuri, cu mătușa, cu vecina sau cu prietena mamei) să vină la școală și să ia note mari.

Numai așa poate primi un telefon performant sau o tabletă performantă pe care privește toate prostiile de pe lume, ba chiar își filmează proful care-l enervează, răspunzând printre dinți, în timp ce mestecă gumă: “ Este telefonul cumpărat de părinții mei cu multe sacrificii, n-aveți dreptul să mi-l luați…”

De cele mai multe ori ne supărăm, când primim acest răspuns. Nu este cel mai bun răspuns dat de un copil, dar telefonul este recompensa lui, premiul dat de părinți, un lucru pe care-l prețuiește! Când va pune acelați preț pe discuția cu mine, nu va mai folosi telefonul. Dacă va fi curios să afle ce urmează,va pune întrebări.

Când va ajunge să pună întrebări, înseamnă că-i pasă de tot ceea ce se întâmplă în școală, în clasă, la ora mea.

Sau poate școala este o alternativă, la cei din clasele mai mici, pentru că la școală primesc mai multă căldură, un pachet rămas de la colegi, un zâmbet care acasă nu există, o pereche de cizme sau un palton rămas mic colegilor.

Există aceste situații, sunt reale, le întâlnim în fiecare zi. Cred că în toate școlile de stat din România există elevi săraci pe care colegii și profesorii îi ajută. În toate școlile există elevi obraznici, indisciplinați, dar și elevi buni și elevi de excepție.

Am avut norocul să întâlnesc din fiecare categorie : i-am ajutat cu mare drag pe cei foarte săraci și pe cei singuri, i-am sfătuit cum să-și trăiscă viața cu demnitate, cum să primească și cum să dăruiască, i-am învățat și pe cei care au mai mult să împartă cu cei care nu au, să fie buni.

Am sfătuit și părinții să ofere iubire, multă iubire… nu telefoane și tablete…haine de firmă…mașini de ultimă generație. De fiecare copil ar trebui să fie responsabili, în primul rând părinții, familia, apoi școala, profesorii, societatea.

Eu cred că schimb în fiecare zi, fața tristă a lumii cu multă iubire.

Dau fiecărui copil din școală toată atenția de care are nevoie. Mă frământă problemele lor și nu mă pot uita niciodată în ochii unui copil părăsit de mamă. N-aș ști ce să-i spun. Sunt tristă pentru o vreme …și fără să judec încerc să-l învăț și pe el să-și respecte mama și s-o iubească.

Unii primesc de la Dumnezeu multă răbdare și iubire, alții o dobândesc. Ideea este că eu am învățat să fiu lângă ei când trebuie.

Și cred că o bucățică de la mine va rămâne la ei, pentru o bună bucată de drum din călătoria vieții.

Așa am putut eu schimba lumea!!!

Ar trebui să încercați, nu este greu…schimbarea vine de la fiecare din noi!!!

Anca Preduș Ruva

Facebook Comments
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.