Anca Preduş, lecţia de zbor

1

Ziua în care am întâlnit-o pe Preduş (căci aşa o reperam mereu în discuţii în liceu şi aşa o reperez şi acum în discuţiile cu alţii) , ziua aceea a avut o însemnătate extraordinară pentru ce aveam să fiu mai târziu. Numai că atunci habar nu aveam.

2Anca Preduş a apărut viaţa mea în al doilea semestru din clasa a IX-a, preluând frâiele dirigenţiei unei clase de fete pe care urma să o înveţe, în acelaşi timp, că limba şi literatura română are mistere ce rar ţi se arată dacă nu ştii să le cauţi.

Ţin minte că, pentru scurt timp, am făcut orele în sala de spectacole a liceului, iar acolo mi-a zis, când ne înapoia nişte foi cu eseuri, “ai condei”.

Apoi a urmat lista de lecturi pentru olimpiadă, cu Jocul cu Mărgelele de Sticlă a lui Hesse şi Magicianul lui Fowles, care au rămas, de atunci, cărţile mele de căpătâi şi temeliile unui sine care abia începea să se găsească.

La o zi după olimpiada judeţeană, a intrat în clasă cu un buchet de flori şi mi-a sfredelit tâmplele cu ochii ei mari, când mi-a spus: “de ce nu mi-ai zis că te-ai calificat?”.

O primiseră cu felicitări în cancelarie şi nu ştia de ce.

Am citit Jocul cu Mărgelele de Sticlă în trei zile. Şi am inundat lucrarea de curajul să fiu eu însămi, pe care mi-l trezise Castalia. Am scris nestăpânit, prea nestăpânit, prea curajos spunea inspectorul de la acea vreme.

Iar Preduş îl dezaproba.

O prietenă de la alt liceu îmi povestea că lucrarea mea de olimpiadă a fost xeroxată, la acea vreme, de mai multe profesoare de română. Mi se părea amuzant de anecdotic.

Dezîmblânzirea. Asta a fost mâna lui Preduş deasupra mea. Mi-a dat drumul. Iar eu atâta aşteptam.

Poate am vorbit prea mult despre mine, dar numai ca să înţelegeţi cât din mine vorbeşte prin ea. Fiindcă Preduş a fost profesoara care m-a învăţat cum să fiu eu. Şi e o lecţie care nu se uită. Când am publicat volumul meu de poezii, i l-am dedicat “profesoarei mele din Castalia”.

3Un singur semestru a stat. Nu ne-am văzut de câţiva ani, însă ne scriam într-o vreme scrisori, ne mai telefonam, apoi a apărut Facebook.

Preduş are acum o fetiţă minunată, Maria, un soţ care o face fericită, volume de poezii publicate, şi continuă să dea lecţii, pentru că la asta se pricepe cel mai bine.

Este în prezent profesoară în Anina, unde a descoperit încă o fată “cu condei”, pe Gilda, are un proiect independent de studiu pentru elevi, Copil Isteţ, dezvoltat alături de Gabi, perechea sa, şi continuă să îşi ducă zborul cum ştie mai bine.

Cartea preferată.

”Jocul cu mărgele de sticlă”- H. Hesse

…pentru că

… a fost o vreme în care am tot căutat… călătoria era mereu până lângă mine… și mă pierdeam…Parcă nimic nu era sigur… iar EU gustam cu disperare în fiecare zi din nesiguranța meseriei de profesor. Nu aveam post, iar concursul de titularizare pe care îl dădeam în fiecare an nu-mi asigura postul decât pe o perioadă determinată. După care începea goana. Am gonit pînă la capătul lumii… și nu m-am mai întors. Castalia mea… era locul unde mă odihneam din când în când…atunci când nu mai puteam să fug.
Această carte m-a ajutat să mă reinventez. A fost prima potecă spre mine. ”Jocul…” era un diamant cu infinite fețe. De câte ori o reciteam găseam o nouă interpretare…dar și soluții…echilibru interior.

Dacă viața ar fi o poezie, ar suna cam așa:

Așteaptă…
mai o clipă din INFINITUL meu
se-ncurcă-n tine…
Iubește-mă cum te iubesc…
Dezleagă-mi aripile suflet
să pot zbura

Cum sunt oamenii de lângă noi?

Frumoși… dacă știm să-i prețuim, dacă-i iubim necondiționat, dacă le dăruim în fiecare zi zâmbetele noastre. Și oamenii triști sunt frumoși, pentru că tristețea lor ascunde cel mai des o poveste surprinzătoare de viață. Iubesc oamenii cu tot ce-mi pot ei dărui.

Un lucru neașteptat și surprinzător pe care l-a spus Maria.

4

 

 

Infinitul meu ești tu…mama mea.

 

 

Ce e fericirea?

Ceva ce poți să trăiești dacă ești pregătit. Locul în care ajungi din când în când…și uneori chiar rămâi.

Profesorii sunt cei care ne dau lecții. Totuși, o lecție dată de un elev. Care ar fi?

Cele mai frumoase lucruri pe care le știu le-am învățat de la elevii mei. Elevii ar trebui să înțeleagă că profesorul îi ajută să aplice ceea ce singuri și-au dorit să știe. Dacă nu există DORINȚA de a fi mai bun, de a trece la un alt nivel, de a fi partenerul ideal pentru profesorul tău, actul instructiv-educativ devine un spectacol de balet fără muzică, un fel de gimnastică fără început și fără final. Iubirea este prima lecție dată de elevi, apoi curajul de a schimba lumea.

5

O zi frumoasă începe cu…

Cafeaua adusă de soțul meu și cu zâmbetul Mariei .

Care sunt armele cu care ar trebui să ne ducem lupta zi de zi, pentru a fi noi înșine?

Răbdarea, setea de cunoaștere, competiția cu tine, în primul rând, onestitatea, frica de Dumnezeu, iubirea primită și dăruinţă.

Un obiect drag și semnificațiile lui.

Brelocul tatălui meu, prins la cheile mele… îmi dă senzația că tata mă ține mereu de mână, mă ajută să fiu aproape de tatăl meu care a murit pe 19 martie 2000. Este un breloc realizat de el…și-l iubesc.

Cuvântul preferat.

Iubire.

Una dintre cele mai frumoase amintiri de la clasă este…

6Întâlnirea cu Anda Șoșea, apoi cu Gilda Călămariu.

Un început minunat…

Cele două volume de versuri ale mele, ”Către oricine-ai fi” – dedicată tatălui meu și ”Îngerul cu aripi de toamnă”, dedicată fiicei mele.

Și un sfârșit grozav…

Gradul didactic I obținut în 2009 și actualul proiect Copil Isteț.

Un regret.

Am dat examen de trei ori la facultatea de teatru și nu am intrat, în condițiile în care am concurat pe loc de a doua facultate de fiecare dată. Am alergat de una singură și am ajuns pe locul doi.

O dorință.

Să fiu sănătoasă, eu și întreaga mea familie.

Un sfat pentru tineri.7

Să învețe, să fie sinceri, să știe să iubească și să poată dărui, să citească mult, să-și asculte părinții, ei sunt mereu cei mai buni prieteni…să-și urmeze mereu visele.

Cea mai mare provocare de până acum a fost…

proiectul Danaidele – regia Silviu Purcărete, dar și faptul că sunt mamă.

Cu ce ne mai hrănim spiritual? Există timp și pentru pasiuni în afara orelor?

Citesc tot ce-mi pică în mână, tot ce cumpăr îmi este recomandat sau pur și simplu descopăr…

Dan Puric pentru mine este o lecție de viață… Da, există pasiuni în afara orelor: dansez și-mi învăț și elevii dacă aceștia optează pentru asta, am 15 elevi de clasa a V-a dornici să realizeze un spectacol, cred că voi monta ”Domnul de ciocolată”, de Sînziana Popescu, până pe 1 iunie.

Am fost la clasa Mariei în clasa pregătitoare un personaj, Zâna A din Țara Alfabetului, au avut un opțional de teatru, mă jucam cu ei în fiecare vineri. A fost fantastic. N-am putut rata debutul Mariei la școală.Voiam să fiu căt mai mult cu ea…

Am un sistem privat numit Copil Isteț unde mă întâlnesc în fiecare zi cu un grup de elevi și facem lucruri minunate. Am coordonat activitatea artistică la câteva baluri caritabile şi aș vrea să mai fac asta pe la sfârșitul lunii ianuarie dacă reușesc.

„Dă mai departe”

– Ruva Gabriel, soțul meu, sau întîlnirea mea cu iubirea. Este cea mai frumoasă persoană din viața mea, după Maria. Încearcă în fiecare zi să schimbe lumea. Este profesor de matematică, pasionat de educație și dezvoltare personală. Este foarte sensibil, dar nu este romantic.

articol preluat integral de aici:

https://oameniidelanganoi.wordpress.com/2015/01/08/anca-predus-lectia-de-zbor/

Facebook Comments
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.