„Nu contează dacă ești doborât, ci dacă te ridici”

(Vince Lombardi)

Am bătut pasul pe loc atât de mult timp încât a apărut o groapă…
După mulți ani în care mi-am dorit să dezvolt proiectul copil isteț, am ajuns să-l trag pe linia moartă. O idee minunată din care a rămas totuși ideea. Am scris de nenumărate ori despre cum voi dezvolta proiectul copil isteț în varianta online, apoi am început să postez articole. Mă entuziasmam și apoi viața mă punea să-mi văd de rutină. Nu am dat continuitate proiectului, motiv pentru care am șters toate articolele de pe blog de nici nu mai știu câte ori. Acum am făcut-o din nou. Știu cum aș vrea să arate varianta online a proiecului copil isteț (de acum înainte C.I.) dar mă opresc de fiecare dată undeva pe drum. Nu-mi place că fac asta, dar am făcut-o.
Gata cu lamentările.
Azi încep iar să postez articole pe blog.
Nu știu dacă e bine, dar voi scimba abordarea de data asta.
Voi scrie despre mine. Scriu despre viața mea, despre oamenii importanți pentru mine, începând cu cei din familie și continuând cu autorii mei favoriți, scriitori, bloggeri, antreprenori etc.
Scriu despre mine pentru că am auzit că scrisul este terapeutic. Poate îmi dau seama de ce nu reușesc să dezvolt la nivel mare varianta online a C.I.
Poate o să găsesc răspunsuri și voi reuși să trec peste handicapul acesta.
În mod paradoxal, sunt o persoană care muncește foarte mult. Offline.
Îmi place să construiesc câte ceva pe acasă, să îngrijesc grădina, să mă implic în diverse alte activități la locul de muncă.
Apoi o să scriu despre ceea ce mă interesează în mod direct: educația copiilor.
O să-mi observi subiectivismul dar să nu te lași păcălit. Știi vorba ceea: toți se pricep la educație, mai puțin dascălii. O să vorbesc subiectiv despre sistemul de educație de la noi dar părerile mele sunt filrate de peste 15 ani la catedră, de implicarea activă în educația propriilor copii, de experiența mea în lucrul cu oamenii din alte domenii și, nu în ultimul rând, de sutele de cărți de dezvoltare personală, economie, vânzări, marketing, pedagogie sau psihologie pe care le-am citit activ.
Din păcate nu pot spune că am fost în școli din alte țări și am văzut cum se face educația pe la ei. Pentru că nu am fost. Dar am fost în mai multe școli din țara noastră și pot spune cum se face educația la noi.
Dar toată lumea știe cum se face educația la noi pentru că rezultatele elevilor la examenele naționale sunt subiect de discuții în fiecare an de la introducerea camerelor de luat vederi. Mai nou, rezultatele s-au îmbunătățit dar nimeni nu spune și de ce. Sistemul este același, cu hibele lui dar elevii sunt alții în fiecare an. Vin ei mai pregătiți? Cei din examen da, cu siguranță! Dar nu sunt toți! Mai sunt cel puțin jumătate pierduți pe drum, care au abandonat școala sau care nu s-au înscris la examenul de bacalaureat, de exemplu, pentru că știau că vin degeaba.
Ei , ce să faci, am ajuns în fruntea unui clasament care ne cam face de râs: suntem pe locul doi în Europa la analfabetismul funcțional! Doar Albania e în fața noastră.
Asta se traduce așa: cel puțin jumătate din elevi pot citi un text, dar nu-l înțeleg.
O să-ți spun mai multe despre asta la momentul potrivit, o să-ți dau și câteva exemple din experiența mea la clasă. Un fel de „perle” ale elevilor, dar nu e nimic de râs, e de plâns. Vorbesc serios!
Apoi o să încerc să-mi aduc contribuția la rezolvarea unor probleme. Știi, nu aș vrea să spui : „uite alt deștept care critică sistemul dar nu face nimic în privința asta!” din contră, voi veni cu unele soluții.
Da, e adevărat, nu o să reinventez roata. Ceea ce fac eu sau mai bine zis, ceea ce vreau eu să dezvolt au făcut și alții înaintea mea. Doar că aceasta este varianta mea. Este viziunea mea despre educație și vreau să văd ce impact are. O să fie simplu de măsurat: în online toată lumea e destul de sinceră când vine vorba de a evalua un produs. Dacă produsul e bun, va fi recomandat și altora, va primi note și comentarii. Voi ști în timp real ce trebuie să fac pentru a-l îmbunătăți. Sau dacă e un eșec.
Bun, ai înțeles ideea.
Pe scurt, indiferent de rezultat, voi trata tot ceea ce fac și creez ca pe o cercetare științifică. Iar în final voi trage concluziile și voi acționa în conformitate cu ele. Dacă proiectul e un succes, voi merge mai departe și-l voi dezvolta. Dacă proiectul e un eșec, voi analiza ce nu a fost bine și o voi lua de la capăt. De câte ori? Nu știu! Știu doar că mă plictisesc greu.
Așadar, cu ce voi începe? Cu mine.
Nu o fac din egoism, nu vreau să crezi că sunt vreun obsedat de propria persoană.
După cu spuneam mai sus, am auzit că scrisul e terapeutic. Prima dată lucrez asupra mea. Poate o să observi pe blog doar niște istorioare sub forma unor amintiri dar să nu te lași păcălit. Nu e nimic superficial acolo. Vor fi niște lecții pe care le-am învățat și pe care vreau să le dau mai departe.
Și mai e ceva: Augusto Cury spune că părinții trebuie să-și dezvăluie povestea vieții propriilor copii pentru a-i ajuta să se dezvolte emoțional și intelectual. Când scriu îi am în minte pe cei doi copii ai mei. Ei sunt inspirația mea și motivul petru care mă ridic din pat dimineața devreme.
Scriu pentru ei, ca să mă cunoască. De fapt, cred că lucrurile stau puțin invers: de multe ori le povestesc ceva, le urmăresc reacția și apoi îmi vine o idee pentru un articol. De multe ori, în istorioarele mele nu există o morală, o învățătură directă pe care să o poți aplica în viața ta, deși o poți căuta.
După cum spuneam o idee mai sus: scriu pentru ca proprii copii să mă cunoască.
Și să mă cunoști și tu!
Hai să călătorim împreună! Completează formularul de mai jos ca să ținem mai ușor legătura!
Cu prietenie,
Ruva Gabriel

Intră în comunitatea noastră!

* indicates required



Facebook Comments
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.