Cu ochii larg închiși

„Învățați, învățați, învățați!”
„Trebuie să mergi la școală, să înveți bine ca să ai note bune”.
„Trebuie să mergi la facultate ca să ai o meserie ușoară, să lucrezi la un birou, nu să te chinui ca noi cu munca fizică…”.
„Trebuie să te angajezi, să-ți faci o familie și să duci o viață frumoasă”.
„Banul e ochiul dracului!”
„Toți bogații sunt hoți!”.
„Știi cum a spus unul la televizor? … Întreabă-mă ce vrei, că-ți spun… dar nu mă întreba cum am făcut primul milion!”
„Întinde-te cât ți-e plapuma!”
„Mulțumește-te cu ce ai pentru că, știi cum se spune: nemulțumitului i se ia darul!”

… … …

2002, toamna.

Sunt în pauză. Mă îndrept spre cancelarie unde mă întâlnesc cu colegii mei. Mai spunem o glumă, mai schimbăm o părere despre copii, mai povestim ce am mai făcut în week-end.

Am deja un an vechime la catedră și tocmai îl încep pe al doilea. Sunt mulțumit de cum merg lucrurile. În școala în care lucrez am foarte mulți colegi tineri, frumoși, plini de viață. Ne petrecem împreună o mare parte a timpului liber.

Nu credeam că viața poate fi așa frumoasă!

Îmi verific orarul: am o fereastră de câteva ore. Parcă aș pleca acasă dar a început să plouă.

-La naiba! Trebuie să merg jos la școală și nu am umbrelă! Să vezi ce o să răcesc!

E Anca, noua profesoară de română. E venită de la câmpie și nu știe că în Anina vremea se poate schimba în câteva minute.

-Nu-ți face griji, ia umbrela mea.
-Și tu?
-Eu am ore la școala de jos mai târziu. Până atunci sunt sigur că nu va mai ploua.

Nu aveam de unde să știu că o să plouă toată ziua… Bine că e o ploaie ușoară, monotonă, de toamnă.

La sfârșitul zilei mă îndrept spre casă. Merg relaxat pentru că îmi place orice tip de vreme. Dacă e soare, stau cât pot de mult pe afară; dacă plouă, citesc. Iar dacă aceea e umbrela mea…

-Ah ce prost mă simt, din cauza mea poți să răcești! Mulțumesc pentru umbrelă dar acum trebuie să ți-o returnez.
-Nici vorbă! Eu stau aproape și asta nu e ploaie! Sunt sigur că mai ai nevoie de ea.
-Am terminat programul și merg acasă. Autobuzul trebuie să sosească așa că nu trebuie să-ți faci griji…
-Uite cum facem: o să te conduc până în stație, apoi eu rămân cu umbrela, de acord?

Ne abatem din drum ca să bem un ceai. Autobuzul sosește regulat, din oră în oră iar noi putem discuta liniștiți.

Avem multe în comun… O umbrelă, un ceai, o carte… O frumoasă poveste de dragoste care continuă și azi.

*

Anca are o educație aleasă. De mică a învățat bine, a crescut într-o familie frumoasă care a sprijinit-o să se dezvolte sănătos și frumos atât fizic, cât și spiritual și mental.

Am mai observat că a primit sfaturi izvorâte dintr-o profundă dragoste părintească, la fel cum am primit și eu.

Încă un punct comun.

Iată așadar doi oameni cu principii puternice care vor să-și construiască un viitor împreună.

Dar ce nu știam noi: cât de mult se va schimba lumea. Cât de mult va evolua tehnologia. Cum se va schimba felul în care comunicăm sau socializăm.

Într-o lume în care singurul lucru sigur este schimbarea, sfaturile primite nu ne mai garantau siguranța unei vieți liniștite, cu un singur loc de muncă, „pe viață”, de unde să ieși la pensie.

Populația planetei crește într-un ritm fără precedent. Populația României scade iar populația Aninei scade drastic.

Viitorul acestui oraș nu arată prea bine.

Noi ne-am obișnuit aici. Ne place. E zona noastră de confort, e locul ideal în care să ne creștem copiii.

Dar…

Ne dorim mai mult de la viață. Vedem cum evoluează lumea și cum evoluează dorințele noastre. Suntem conștienți că ceea ce ne-a adus aici nu ne va duce mai departe.

Am urmat sfatul de a învăța pentru a avea o slujbă bună, adică sigură și bine plătită. Mă rog, sigură dar nu prea bine plătită.

Pentru că nu ne-a învățat nimeni să creăm noi locuri de muncă.

Ne-am întins cât ne-a fost plapuma, pentru că nu ne-a învățat nimeni să ne facem rost de o plapumă mai mare.

Nu ne-am dorit să fim bogați pentru că, nu-i așa, banu-i ochiul dracului!

Serios? Dacă nu e așa? Îți dai seama câte oportunități am ratat din cauza unor convingeri limitative?

Și acum urmează cea mai importantă întrebare: ce sfaturi vom da noi copiilor noștri?

Aceasta este noua noastră călătorie. Am pornit pe drumul dezvoltării personale. Avem o țintă, știm unde vrem să ajungem.

Dar, mai important decât idealul nostru este drumul în sine. Călătoria trebuie să fie plăcută, să ne facă plăcere.

Și cu siguranță așa este!

Nu știm ce ne rezervă viitorul dar acesta nu este un motiv ca să nu-ți faci planuri. Știi cum se spune: dacă nu știi ce să faci cu timpul tău, cu siguranță știe altcineva.

Dacă tu nu-ți faci un program, îți va face altcineva; dacă tu nu ai un țel în viață, vei urma țelul stabilit de altcineva; dacă nu-ți trăiești propria viață, îți vei irosi timpul „trăind viața altcuiva” (Steve Jobs).

În încheiere mai vreau să-ți spun că în orice călătorie e mai distractiv dacă nu ești singur. De aceea te invit să vii alături de noi: spune-ne care este drumul tău, împărtășește cu noi din experiența ta, spune-ne peste ce obstacole ai trecut, cum ai trecut și ce lecții ai învățat.

Apoi completează formularul de mai jos și intră în comunitatea noastră, a celor care fac din educație un scop!

Intră în comunitatea noastră!

* indicates required



Facebook Comments
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.