Școala –viziune personală a viitorului școlii

Am un vis.

Visul meu e legat de educația copilului meu și a altor milioane de copii din țara noastră.

Viziunea mea a apărut treptat, în timp ce copilul meu creștea și, iată-l acum pregătindu-se de prima zi de școală.

Deși împlinea șase ani abia în octombrie, Maria a fost o elevă din zecile de mii care experimentaseră clasa zero, sau clasa pregătitoare, la școală.

Cum informațiile de la momentul înscrierii confirmau continuitatea acestei clase pe termen lung, am preferat să o înscriu totuși la școală anul acela, pentru că, după cum era prevăzut în metodologie, anul următor ar fi fost înscrisă obligatoriu în clasa pregătitoare, ceea ce ar fi însemnat că ar fi ajuns în clasa întâi cu o lună înainte de a împlini opt ani.

Total neconvenabil.

Pur și simplu, pentru că ar fi terminat studiile medii la 20 de ani, apoi poate își va dori să urmeze o facultate și va termina „pregătirea pentru viață” după ce a trecut, teoretic, un sfert din viață.

Și este vorba despre primul sfert de viață, cel mai frumos sfert de viață, cel mai important sfert de viață…

Îmi vine să plâng când mă gândesc la ce o așteaptă: materii multe, programe încărcate, teme, stres, examene, excursii, distracții cu colegii, chefuri studențești…

Mă rog, de la excursii în jos, o invidiez.

Și totuși, m-am întrebat, cum mi-ar plăcea să arate sistemul de educație în care să îi integrez pe copiii mei?

Și am derulat în minte câteva crâmpeie de imagini de prin filme, discuții diverse purtate cu prietenii sau ascultate la radio:

• Văd un copil undeva la o fermă, trimis în casă de mama lui care îi spune că e timpul să înceapă cursurile. Acesta intră în casă și se așază la un birou, dă drumul la radio, exact în momentul în care este făcută prezența.

• Undeva, pe o proprietate imensă, un om își anunță sosirea: este profesorul personal al copiilor ce locuiesc acolo.

• Undeva într-un internet-cafe, doi amici își întrerup brusc discuția: e timpul să dăm examenul!

După care a început să prindă contur în mintea mea un sistem utopic, dar plauzibil de educație:

„Văd un părinte care-și duce copilul de mână spre cabinetul învățătoarei care se ocupă de educația lui. Părintele e mulțumit. Statul alocă o sumă pentru educația fiecărui copil.

Din fericire banii urmează elevul, iar părintele a decis că școala din apropiere nu-i oferă copilului său o educație de calitate.

Dar dascălii și-au câștigat dreptul de liberă practică, asemenea medicilor. Cine e nemulțumit de sistem poate activa perfect legal în afara lui. Tot ce trebuie să facă este să activeze ca liber profesionist, să dețină un cabinet dotat cu mijloacele necesare susținerii demersului didactic.

Dascălul este apreciat în comunitate, asemenea medicilor sau avocaților.

Dacă-și face treaba cum trebuie, va fi căutat și va avea succes. Pe lângă cei 1000 de dolari pe care îi dă statul pentru fiecare copil înscris la cursurile lui, fiecare dascăl poate percepe un tarif suplimentar, negociat cu părinții copiilor pe care-i educă.

Acesta reflectă în mod direct valoarea dascălului, precum și prețul pus de părinte pe educația copilului.

Anul acesta, elevul se pregătește pentru primul său examen: cel de admitere în ciclul gimnazial. Examenul este național și se va da în centrul de examinare din zona în care locuiește copilul împreună cu familia.

Părintele știe că rezultatele bune ale copilului său îi vor asigura o poziție favorabilă în negocierea tarifelor percepute de cei cinci profesori ce se vor ocupa de educația copilului în gimnaziu. Deja a discutat cu profesorii care se vor ocupa de pregătirea lui, pentru a fi sigur că va avea un loc rezervat pentru el.

În caz contrar și-ar fi înscris copilul la o școală de stat, unde nu ar fi avut posibilitatea de a-și alege dascălii, iar marele neajuns ar fi fost legat de programul inflexibil de studiu.”

Cred că ai prins ideea. Încă nu știu cum ar trebui să arate învățământul liceal și profesional ideal, dar în mod sigur mi-ar plăcea să semene cu cel suedez.

Ca idee, elevii de la o clasă de mecanici auto primesc la început de semestru un automobil în stare deplorabilă. La sfârșitul anului, automobilul perfect recondiționat este vândut cu profit.

Banii rezultați sunt folosiți pentru instruirea următoarei generații de elevi.

Iar acum te îndemn să-ți spui părerea legată de viitorul sistemului de educație din România și, evident, nu uita să te abonezi, dacă nu cumva ai făcut-o deja.

Intră în comunitatea noastră!

* indicates required



Facebook Comments
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.