Școala azi – o prezentare subiectivă

La clasă, într-o zi frumoasă de primăvară: „copii, hai să facem un mic exercițiu de imaginație! Să dăm timpul înapoi cu 500 de ani și să povestim cum se desfășoară viața noastră în acel timp. Cine vrea să înceapă?”

Puțină rumoare, câteva chicoteli…

– Hai, curaj! Povestiți-mi ce faceți într-o zi obișnuită, cum e presupusa voastră viață de acum 500 de ani!

– Oricum, numai viață nu e! – se aude o voce aproape timidă, urmată de mai multe râsete.

– Da? De ce spui asta?

– Păi nu ai internet, calculator, telefon, tabletă…

– Și dacă nu le ai, gata, viața s-a dus? Poți să-mi spui ce faci atât de special într-o zi obișnuită din zilele noastre, de spui că acum 500 de ani ar fi fost orice, numai viață nu?

– O! fac foarte multe lucruri interesante!

– Poți să ne spui și nouă?

– Da, cum să nu! În primul rând, când ajung acasă mă schimb, mănânc, fac temele pentru a doua zi apoi stau pe calculator câteva ore, câteodată mai ies afară să mă joc cu copiii.

– Și? Încă nu mi-ai spus care sunt lucrurile acelea interesante pe care le faci…

– Cum să nu? Stau pe net!

– Ai vreun proiect la care lucrezi?

– A, nu! Cel mai mult stau pe Facebook, dar mai privesc și filme sau ascult muzică…

– Și în timpul liber ce faci?

– Păi… tocmai am spus… stau pe net…

– Aha! Deci cea mai mare parte a timpului liber ești online?

– Da…

În momentul acela mă așez la catedră, îmi sprijin capul în mâna stângă și cu degetele de la mâna dreaptă încep să bat ușor în masă.

– Știi cine sunt eu acum?

– Nu.

– Sunt TU, la calculator!

Râsete, rumoare… Aștept să se liniștească, apoi spun pe un ton cât se poate de grav:

– Îmi pare rău să spun asta, dar ce mi-ai descris tu e orice, numai viață nu e!

*

– Nu-mi vine să cred că, dintr-o clasă întreagă, nimeni nu a învățat! Și sunt lucruri atât de simple, că și copiii de clasa întâi le știu! Și chiar nu glumesc!

Fac un efort de voință și reiau lecția „Paralelograme particulare” cu cel mai mare calm de care sunt în stare. Lucrez individual cu fiecare copil și mă asigur că toți au înțeles. Privesc ceasul. Mai sunt 5 minute până se sună.

– Ana, ce este dreptunghiul?

Pauză. Privește în jos și se fâstâcește…

– Bianca!

La fel.

-Sergiu… Andrei…

În scurt timp, toată clasa e în picioare și descopăr că nu mi-am atins obiectivele nici azi.

– Copii, când veți termina clasa a șaptea și veți merge în vacanță, poate vă întreabă cineva cu cine ați făcut matematică. Voi veți spune numele meu și apoi, poate vă mai întreabă dacă am reușit să vă învăț ceva. Așa că, voi trebuie să știți măcar o definiție. Voi pleca din clasă doar după ce toată lumea știe ce este dreptunghiul. Repetați în cor, după mine: „dreptunghiul este un paralelogram…”

Copiii:

– Dreptunghiul este un paralelogram…

– Care are un unghi drept!

– Care are un unghi drept…

Apoi, cu voce mare:

– Ce este dreptunghiul?

Copiii:

– Ce este dreptunghiul…

*

Episodul de mai sus a avut loc în primul meu an de muncă în învățământ. Câțiva ani mai târziu am fost în stare să reinterpretez situația aceea și să-mi asum faptul că eu am creat-o.

Abia când mi-am descoperit vocația și am început drumul dezvoltării personale, am fost capabil să observ lipsa mea de experiență psihopedagogică. Mi-am acceptat stângăciile și le-am considerat ca fiind parte a procesului meu de formare.

A fost o zi când am decis că trebuie să muncesc pentru a deveni cea mai bună variantă a mea. În ziua aceea am hotărât să accept toate provocările care mă vor scoate din zona de confort și mă vor ajuta să-mi ating scopul.

În felul acesta am început să fac mai mult decât a-mi practica meseria. Am făcut un pas în afara cutiei și am cochetat cu începerea unor mici afaceri, cu industria vânzărilor și apoi am revenit la ceea ce știam că mă reprezintă: educația.

Acesta este începutul unei povești care încă se scrie. În articolul următor voi face o prezentare sumară a educației de masă, de la începuturi și până în zilele noastre, după care voi continua povestea „Copil Isteț”.

Completează formularul de mai jos și hai să scriem povestea împreună!

Intră în comunitatea noastră!

* indicates required



Facebook Comments
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.