Educă-te

– Salut Dani! Ce-ți face copilul?
– Îi măi bine acum.
– Mi-am dat seama că e bine după zâmbetul de pe fața ta.
– Tot îi rău, da mulțam lu Dumnezeu că l-o scos dă la aparat, că poace să răspire sângur… al tău cum îi?
– Și al meu e bine, mulțumesc lui Dumnezeu! Doamna doctor e mulțumită de evoluția lui ceea ce e un semn foarte bun pentru mine.

Apoi începem să vorbim despre multe alte lucruri. Descoperim că avem multe în comun, nu doar necazul pricinuit de starea de sănătate a nou-născuților noștri.

Și ca orice om aflat la necaz, fiecare ne povestim bucăți din viață. Ne împrietenim. Aflu astfel că Dani a avut o copilărie nefericită, plină de neajunsuri, că a muncit de mic și că nu a fost vreodată la școală.

– Pot să am 20 dă mașâni, să le pun una după alta la poartă, că dăgeaba, dacă nu am carnet!

*

– Gabi, Știi ce mi-a spus azi doamna doctor?
– …?
– Că a fost sigură că băiețelul nostru va trăi!
– …!
– Și mi-a spus așa: „fiecare om are îngerul lui păzitor, dar copilul vostru are mai mulți! Aparatul la care l-am pus pe copil era stricat de vreo trei luni. În ziua dinainte am primit piesa din America. M-au sunat și am venit repede la spital și apoi am stat până seara târziu ca să-l punem în funcțiune. La șase dimineața a ajuns și copilul vostru și, în lipsa aparatului, nu știu ce puteam face pentru el.”

*

În multele zile petrecute în fața spitalului l-am avut pe Dani tovarăș de suferință. Viețile copiilor noștri depindeau de profesionalismul oamenilor care se ocupau de ei.

Din fericire medicii de aici sunt adevărați specialiști, pasionați de munca lor.

Nu o dată, intrând la doamna doctor pentru a mă interesa de starea copilului, o găseam aplecată asupra mai multor tratate de medicină, pe care le studia în paralel.

Își scotea ochelarii, stătea de vorbă cu mine, apoi revenea la copilul meu care, spunea ea, „mi-a pus toate cunoștințele la încercare”.

Îi mulțumeam frumos, apoi reveneam în stradă la tovarășul meu fără școală.

Am avut destul timp să mă rog și să reflectez la situația mea care, mi se părea extrem de sugestivă. Oscilam între două lumi: una a oamenilor ultra-specializați, cu zeci de ani de pregătire în spate, de la care așteptam vești despre sănătatea copilului meu și alta în stradă, o lume pestriță formată din oameni din toate categoriile sociale, de la profesori universitari la bișnițari, toți rugându-se pentru vești bune.

Între ele m-am trezit eu, un biet dascăl din provincie.

 

*

De ce crezi că-ți povestesc toate acestea?

Pentru că am un mesaj de dat mai departe: educă-te!

La începutul anului 2009 am descoperit că există viață și în afara sistemului. Sistemul în care m-am format poartă mai multe nume. Unii îi spun învățământ, educație, programare socială, cei 7 ani de acasă, alții, mai sec: cutie.

Pe scurt, omul este social prin definiție. Se poate dezvolta doar între oameni. Crește în sânul familiei unde învață să vorbească, urmează o școală unde învață să scrie, să citească și să socotească (pentru început), apoi educația devine din ce în ce mai specializată și, pe măsură ce crește, copilul își va pregăti terenul pentru viața pe care urmează să o ducă. În cele mai multe cazuri își va alege o meserie pe care o va practica cea mai mare parte a vieții.

Nimic rău până aici, dacă toată treaba asta ar merge ca unsă.

Dar e așa?

Studiile arată că peste 90% din oameni nu și-au ales ei meseria pe care o practică. Prin urmare, toți acești oameni merg forțați la locul de muncă și, dacă au ocazia, îl vor părăsi fără remușcări pentru o ofertă ce pare mai bună, apoi o iau de la capăt; vor merge la serviciu urându-și șeful, colegii și noua rutină a muncii.

Soluția este educația.

Pentru a înțelege mai bine ce este educația, cred că ar trebui să știm ce nu este educația: educația nu înseamnă îndoctrinare, memorare fără rost a unor date diverse, educația nu înseamnă doar să mergi la școală și nici nu se termină după ce ai o diplomă în mână.

Când vorbesc despre educație mă voi referi la procesul prin care un om ajunge să-și trăiască propria viață. Mă voi referi la dezvoltarea „omului” în primul rând, la construcția interioară, cu tot ce înseamnă ea, de la stabilirea valorilor, principiilor și de la dezvoltarea personalității, până la descoperirea vocației și dezvoltarea continuă de-a lungul vieții.

Scriu aceste rânduri pentru părinții și copiii care cred că notele obținute la școală sunt importante.

Scriu aceste rânduri pentru cei ce vor să învețe pentru ei, nu pentru note. Și pentru părinții lor.

Dacă înțelegi că notele bune devin foarte bune ca o consecință a faptului că înveți pentru tine, îți vei putea construi viața pe care ți-o dorești.

Dacă tu ca părinte îți dai seama că notele copilului tău devin foarte bune ca o consecință a faptului că acesta învață pentru el, vei putea cu adevărat să-l ajuți să-și construiască viața pe care și-o dorește.

„Timpul fiecăruia este limitat, nu îl consuma trăind viaţa altora. Nu te lăsa înregimentat, adică nu trăi după regulile altora. Nu lăsa zgomotul părerilor altor persoane să amuţească propria ta voce interioară. Şi, cel mai important, ai curajul să îţi urmezi inima şi intuiţia. Ele ştiu deja ce vrei să devii. Orice altceva e lipsit de importanţă.”- Steve Jobs

În încheiere, hai să-ți fac legătura cu prima parte a articolului: imediat după nașterea prematură a fiului meu, acesta a fost în grija a doi medici. Primul a ridicat din umeri, a spus „îmi pare rău” și a plecat; al doilea a rămas câteva zile lângă el și l-a salvat.

Problema mea este cu primul medic pentru că l-am întrebat dacă e nevoie să merg cu el în altă parte iar răspunsul lui ofensat a fost: „ce-i fac în altă parte îi facem și noi, aici!”.  Ei bine, nu a fost deloc așa!

Am trăit experiența nefericită de a avea de a face cu oameni care-și fac meseria doar așa, ca să aibă un salariu dar am avut și norocul de a colabora cu specialiști adevărați, pasionați de ceea ce fac. Diferența e imensă și, după cum îți spuneam mai sus, poate însemna diferența dintre viață și moarte.

De aceea te îndemn să te educi, să-ți găsești vocația și apoi să trăiești o viață care să-ți placă și să-ți aducă împliniri pe toate planurile. Să faci parte din acei 10%, specialiștii care aduc valoare celor din jur.

Și încă ceva: dacă nu simți asta, te rog, nu-ți alege meseria de medic!

Facebook Comments
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.