„Expediție în necunoscut”

Ce îl face pe om să cerceteze? De ce explorează spațiul? De ce explorează? Cum au început toate astea?

Josh Gates are o emisiune pe canalul tv „Travel” și, aseară i-am văzut o sclipire în ochi pe care nu am mai observat-o până atunci (emisiunea era despre căutarea vieții dincolo de Pământ). M-am întrebat ce îl face curios, câți oameni ca el există și cum oare a început totul.

Mi-am lăsat mintea să meargă pe firul acesta și să caute indicii.

Am pornit propria expediție (una interioară) și am făcut conexiuni între lucrurile pe care le știam deja.

Nu aș fi crezut că totul începe cu o întrebare și continuă tot cu o întrebare.

Hai cu mine!

Ai observat că există o legătură între evoluția societății și evoluția științelor exacte?

De exemplu, când omul era vânător – culegător, nu avea nevoie de prea multe cunoștințe. Cele mai importante erau cele care-l țineau în viață.

Dar totuși a observat că se poate folosi de anumite obiecte pentru a vâna sau pentru a culege fructe mult mai ușor.

Simpla observare a acestora nu prea îl ajută cu nimic dacă nu le și folosește. Și astfel, a mai observat că unele obiecte sunt mai bune decât altele.

Nu a trecut mult timp (cred eu) și omul a început să caute cel mai potrivit obiect: varianta cea mai bună de băț și cea mai potrivită piatră.

Cumva, nu mă întreba cum, piatra a fost atașată de băț și, iată prima unealtă compusă din două obiecte diferite.

Poate că putea deja să controleze focul, poate nu. Dar cu siguranță, focul și uneltele au produs primul mare salt în evoluția intelectuală a omului. Sulița și arcul cu săgeți le-au permis oamenilor să vâneze animale mult mai mari decât înainte.

Apoi să le gătească.

După care urmează iarăși o treaptă importantă în evoluția omului: agricultura.

Mi se pare fascinant că oamenii au observat că din semințe apar alte plante.

Sunt curios să știu cum arăta primul teren cultivat. Bănuiesc că nu era împrejmuit cu garduri dar importanța lui este extraordinară în contextul în care oamenii își dau seama că nu mai trebuie să urmărească vânatul pe sute de kilometri și că pot să-și producă singuri hrana.

Trecerea de la stilul de viață nomad la cel sedentar nu a fost bruscă și nici nu a fost pentru toată lumea. Chiar și în zilele noastre mai există comunități sau, dacă vrei, triburi care au un stil de viață nomad.

Dar în povestea noastră sunt importante acum primele așezări, pentru că mai apare o nevoie: aceea de a se proteja de animalele sălbatice sau de intemperiile naturii.

Apar primele locuințe.

Poate că nevoile de depozitare sau de apărare au făcut ca așezările să fie din ce în ce mai mari.

Iată primele orașe.

Civilizațiile antice s-au dezvoltat datorită agriculturii dar mintea omului a rămas iscoditoare.

Nevoi diferite: animale domestice mai multe, ogoare mai mari, clădiri mai mari, orașe, legi, armate, comerț, orientare prin desișul pădurilor, prin deșert sau pe ape și cine știe câte și mai câte…

Toate acestea aveau nevoie de o ordine iar cunoștințele sunt transmise de la o generație la alta.

Apar și se dezvoltă științele naturii, adică o modelare teoretică a lumii înconjurătoare.

La început era un amalgam de discipline, toate cu legătură între ele dar cu trecerea timpului, nevoia de sistematizare și ordonare le împarte în bucăți mai mici care se dezvoltă apoi separat: filozofie, matematică, astronomie, fizică, biologie, chimie etc.

Concepțiile vechilor civilizații au influențat decisiv modul în care a evoluat societatea de-a lungul timpului. Dar nu toate au influențat evoluția în mod pozitiv.

Concepția lui Ptolemeu despre Pământ, cum că acesta ar fi în centrul universului și suprapunerea peste anumite idei și credințe religioase au făcut ca societatea umană să cunoască un declin pentru mai bine de o mie de ani.

Este vorba despre „Evul Mediu”.

Sfârșitul acestei perioade a coincis cu un nou salt în evoluția științelor. Dovezile acumulate de-a lungul timpului nu mai puteau fi ignorate iar Pământul și-a reluat locul printre planete, orbitând în jurul Soarelui, o stea de mărime mijlocie, ca miliarde de miliarde de alte stele.

Și, în timp ce marea majoritate a oamenilor își vedeau de viața lor obișnuită, alții își puneau întrebări și așezau lucrurile cap la cap.

Un singur om nu ar fi putut realiza nimic dacă ar fi trebuit să o ia de fiecare dată de la capăt.

Așa cum spunea Sir Isaac Newton, el era un pitic pe umărul unor urași. El credea că tot ce a scris era de fapt cunoscut și că el doar rescrie vechi cunoștințe.

În realitate, el a împins dezvoltarea matematicii și a fizicii dincolo de granițele cunoscute vreodată oamenilor în întreaga istorie. A devenit el însuși un uriaș.

Teoreticieni. Experimentatori. Exploratori…

Uriași din ce în ce mai mulți vedeau din ce în ce mai departe.

Limitele au fost împinse ori au fost sparte pur și simplu.

„Pământul e plat!” „ Ba uite că e rotund!”
„Omul nu poate să zboare niciodată cu un aparat mai greu decât aerul!” „Ei nu…”
„Crezi că poate vreun obiect să ajungă pe orbită?” „Bineînțeles!”
„Cum facem atunci să mergem pe Lună?”
„Care este următoarea limită?”

Vezi? Înțelegi?

Omul a căutat tot timpul ceva, a fost curios, a vrut el să înțeleagă cum stau lucrurile. Și când spun „om”, nu mă refer doar la „uriași” ci la orice persoană care e dornică să-și lărgească propriul univers.

Pentru unii atenția e îndreptată mult în depărtare, spre marginile universului știut; alții încearcă să înțeleagă tainele corpului sau ale minții. Iar între acestea nu prea mai există un lucru de care cineva să nu fie interesat. Poate doar lucrurile despre care nu știm.

Dar poate un om să le cuprindă pe toate cu mintea lui în timpul vieții? Aș vrea să spun „DA”, pentru că ar fi minunat! Aș vrea să spun „NU” dar tocmai aș introduce o nouă limită ce ar putea fi „spartă” și atunci m-aș face de râs în fața generațiilor care au scăpat de toate limitele. :)

Din păcate, moștenim toată această lucrare exterioară dar nu moștenim nimic din lucrarea interioară a părinților noștri.

Aici se face diferența. Unii își doresc să învețe. Nu contează ce. Pur și simplu, devin pasionați de ceva și toată atenția lor se îndreaptă spre acel lucru. Sunt cei care vor să contribuie la următoarea moștenire pentru următoarele generații.

Alții folosesc din plin ce au primit de-a gata.

De ce să mai inventez un mijloc de comunicare dacă există deja atât de multe? Ce aș mai putea inventa? Ce rost au toate astea dacă nu le folosește nimeni?

Așa e! Ai dreptate! Uriașii despre care vorbeam mai sus reprezintă o elită. Nu e obligatoriu să faci parte din ea dar calitatea vieții tale nu poate fi măsurată de alții, ci doar de tine. Dacă ești mulțumit cu viața pe are o duci, e ok. Se poate și așa.

Dar ce facem cu copiii care sunt neîndrumați și decid că nu le folosește la nimic toată educația asta despre care se tot vorbește?

Le spune cineva că, dacă nu-și stabilesc ei standarde, le vor fi impuse de alții? Dacă nu-și urmează propriile vise, le vor urma pe ale altora?

Eu sper că da.

Sunt atât de multe domenii în care poți activa încât e păcat să nu găsești unul care să-ți și placă. Iar asta poate fi diferența dintre mediocritate și excelență.

Poate ai observat și tu că firul gândurilor a revenit încet dar sigur la domeniul care e important pentru mine: educația.

Și spuneam la începutul acestui articol că totul începe cu o întrebare și continuă (nu se termină) tot cu o întrebare: „cum pot ajuta cât mai mulți copii să aibă acces la o educație de cea mai bună calitate?”

Răspunsul e deschis și mă interesează și părerea ta.

Apoi completează formularul de mai jos pentru a construi împreună o comunitate a oamenilor pasionați de educație!

Intră în comunitatea noastră!

* indicates required



Facebook Comments
Acest articol a fost publicat în educație. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.